Ordonanța de urgență: Firmele din industria agroalimentară vor trebuie să încurajeze donațiile de produse alimentare pentru a reduce risipa alimentară
Ordonanța de urgență nr. 92/2021, publicată pe 26 august 2021 în Monitorul Oficial, a introdus o serie de obligații cu scopul reducerii cantității de deșeuri alimentare. Firmele din industria agroalimentară care nu se conformează riscă sancțiuni cuprinse de până la 10.000 de lei.
Astfel, firmele din acest domeniu, indiferent de modul de organizare, vor trebui să ia măsuri pentru reducerea generării de deșeuri alimentare în cadrul producției primare, al prelucrării și fabricării, al comerțului cu amănuntul și al altor tipuri de distribuție de produse alimentare, al restaurantelor și al serviciilor de alimentație, precum și al gospodăriilor.
De asemenea, vor trebui să încurajeze donațiile de produse alimentare și alte forme de redistribuire pentru consumul uman, acordând prioritate uzului uman față de hrana pentru animale și față de prelucrarea ulterioară în produse nealimentare.
În ceea ce privește autoritățile care au competențe în identificarea activităților ce generează deșeuri gestionate necorespunzător, în special în mediul natural și în cel marin, acestea au obligația de a furniza autorității publice centrale în domeniul economiei informațiile necesare pentru adoptarea măsurilor corespunzătoare pentru a preveni și a reduce deșeurile aruncate provenite de la astfel de produse, iar în cazul în care decid să îndeplinească această obligație prin aplicarea pe piață a unor măsuri restrictive, acestea se asigură că restricțiile respective sunt proporționale și nediscriminatorii.
Actul normativ include și o serie de sancțiuni pentru companiile care nu respectă prevederile ordonanței în ceea ce privește risipa alimentară. Astfel, pentru nerespectarea obligației de raportare pot fi amendate cu sume cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei. Autoritățile vor putea începe să impună sancțiuni începând din 25 septembrie.