Cât este amenda pentru incendierea unei zone protajate. Un arădean a aflat astăzi după ce a fost sancționat de Garda de Mediu
Un bărbat din județul Arad a fost amendat cu 10.000 de lei de către comisarii Gărzii de Mediu după ce și-a curățat grădina prin incendiere, iar focul s-a extins într-o zonă protejată.
Conducerea Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Arad a anunțat că unui bărbat din localitatea Cruceni, județul Arad, i-a fost aplicată sancțiunea de 10.000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare pentru prevenirea distrugerii habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice.
Pe scurt, arădeanul a încercat să își curețe grădina prin metoda aplicată încă de mulți români, dar care pune mediu în pericol, Este vorba de tradiționala incendierea a vegetației. Însă, ca urmare a vântului, flăcările au scăpat de sub control și s-au extins la o miriște din apropiere, afectând o suprafață de aproximativ trei hectare.
Este prima amendă de acest fel pe care Garda de Mediu Arad o aplică în acest an.
În ultima perioadă, pompierii din Arad au intervenit în zeci de cazuri în care curățarea unor terenuri agricole prin arderea vegetației a scăpat de sub control, iar incendiile s-au extins. Aceste situații sunt transmise și Gărzii de Mediu.