Criza energetică europeană demonstrează că gazul natural și energia nucleară sunt soluții necesare
Creșterea accelerată a prețurilor la energie în Europa a demonstrat că gazul natural și energia nucleară sunt soluții necesare, iar Comisia Europeană ar trebuie să faciliteze investițiile în aceste două tehnologii, a declarat ministrul Mediului, Tánczos Barna, care a participat miercuri, 6 octombrie, la Consiliul de Mediu, alături de omologii săi din celelalte țări membre UE.
Potrivit oficialului român, Executivul UE „trebuie să realizeze o analiză amănunțită a situației prețurilor la energie și gaz, unde apreciem că există un risc de manipulare excesivă. Același risc există și pentru prețul carbonului. Acesta ar trebui să fie mai predictibil și trebuie să evităm volatilitatea excesivă”.
În ceea ce privește pachetul „Fit for 55”, care constă într-o serie de propuneri interconectate necesare pentru îndeplinirea obiectivul de reducere a emisiilor cu cel puțin 55% stabilit de UE pentru 2030, Tánczos Barna a afirmat că „pentru România, este esențial ca atingerea obiectivului de 55% să se realizeze cu un impact social direct asupra cetățenilor cât mai redus”.
Ministrul a subliniat importanța sprijinului cetățenilor pentru implementarea acestor politici ambițioase la nivel național, adăugând că impactul politicilor depinde de circumstanțele naționale, structura economică, capacitatea financiară și puterea de cumpărare.
”Este importantă asigurarea coerenței și consecvenței măsurilor agreate, inclusiv din perspectiva asigurării competitivității industriei, precum și a unei tranziții juste din punct de vedere social. Ocuparea forței de muncă trebuie să fie un alt element care trebuie asigurat indiferent de abordarea agreată”, a precizat Tánczos Barna.
Pachetul de propuneri legislative „Pregătiți pentru 55″ va ajusta politicile UE în domeniile climei, energiei, exploatării terenurilor, transporturilor și al impozitării, astfel încât, până în 2030, emisiile de gaze cu efect de seră ale Uniunii să scadă cu cel puțin 55%, față de nivelurile din 1990.
pachetul „Fit for 55”, miniștrii au discutat despre măsurile care trebuie adoptate pentru îndeplinirea obiectivul de reducere a emisiilor cu cel puțin 55% stabilit de UE pentru 2030. Acest pachet ambițios vizează alinierea legislației UE relevante la noul obiectiv UE pentru 2030, în conformitate cu obiectivele Pactului verde european.