Deșeuri & reciclare

Deșeurile acumulate pe râul Cerna urmează să fie curățate începând de săptămâna viitoare

Sursa: Primăria Hunedoara

Tonele de gunoaie, acumulate la vărsarea râului Cerna în urma viiturilor, vor fi curățate de Garda de Mediu și autoritățile locale începând de săptămâna viitoare, după scăderea debitelor, se arată într-un comunicat postat pe Facebook de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Acțiunea de ecologizare, la care vor participa 15 angajați, se va desfășura în zona zona podului Coramnic din Orșova, iar deșeurile vor fi preluate de utilaje de tip greifer.

În urmă cu câțiva ani, Apele Române Banat au montat un baraj care reține deșeurile de mici dimensiuni și protejează golful Cernei, dar și fluviul Dunărea.

Ministrul Mediului, Barna Tanczos, a declarat într-o intervenție la Digi 24 că este la curent cu situația din zonă și a subliniat că este o problemă generalizată la nivelul întregii țări.

“De fiecare dată când avem inundații avem acest imagini dezolante. Este o atitudine iresponsabilă a fiecărui om care aruncă gunoiul în albia râului, aruncă PET-uri, aruncă fel de fel de saci”, a explicat ministrul.