Deșeuri & reciclare

Fraudă cu deșeuri din plastic și sticlă. Prejudiciu de 8 milioane de lei prin declararea în fals a reciclării

Sursa: BBC/PA

Fraudă prin declararea în fals a reciclării unei cantităţi uriaşe de deșeuri PET-uri și sticlă. Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat marți, 26 ianuarie, că au fost efectuate 13 percheziții, în județele Mehedinți, Dolj, Timiș și Prahova, fiind vizate persoane suspectate că ar fi creat un circuit financiar fictiv prin care au cauzat un prejudiciu de peste 8,2 milioane de lei, prin consemnarea în fals a reciclării a peste 4.000.000 de kilograme de deșeuri PET şi sticlă.

În comunicatul IGPR se consemnează că vor fi puse în aplicare și opt mandate de aducere cu ocazia perchezițiilor domiciliare, care sunt efectuate în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mehedinţi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Persoane vizate sunt suspectate de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit cercetărilor în acest caz, între aprilie 2018 și noiembrie 2019, suspecții ar fi întocmit documente pentru șapte firme, consemnând în fals activități de colectare, transport și predare în vederea reciclării deșeurilor. Scopul falsificării actelor ar fi fost acela de a obține ecobonificații, permițând reprezentanților firmelor să se sustragă de la plata taxelor datorate bugetului de stat.