Ordonanța de urgență privind țintele de achiziții publice pentru vehicule nepoluante – aprobată de Guvern
Guvernul a aprobat marți, 29 iunie, ordonanța de urgență privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante, care prevede impunerea de ținte privind achiziția de vehicule ecologice din fonduri publice, a anunțat Ministerul Mediului.
Actul legislativ reprezintă transpunerea în legislația națională a prevederilor Directivei UE 2019/1161 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic.
Tánczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a declarat că decarbonizarea sectorului de transport este o componentă crucială a tranziției către mobilitatea verde, însă legislația românească s-a dovedit ineficientă în a stimula achizițiile de vehicule nepoluante.
În aceste condiții, ordonanța de urgență adoptată de Guvern, impune, în premieră, ținte clare pentru toate achizițiile publice de vehicule. Totodată, noua reglementare introduce și termene clare de implementare tuturor autorităților contractante.
”Este un pas important care vine în completarea programelor de susținere a achizițiilor de vehicule curate, cum este Rabla Plus, sau a programelor de finanțare a infrastructurii de alimentare pentru vehiculele electrice”, a subliniat oficialul român.