Tanczos Barna: România trebuie să schimbe paradigma gestionării deșeurilor, din cea a depozitării în cea a reciclării
România trebuie să schimbe paradigma gestionării deșeurilor, să treacă de la simpla depozitare a deșeurilor în gropile de gunoi la reciclarea acestora, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, în cadrul unei întâlniri cu Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI).
Cu ocazia întrevederii, participanții au discutat despre posibile măsuri de reintroducere în circuitul economic a deșeurile de ambalaje.
“România trebuie să schimbe paradigma managementului deșeurilor din cea a depozitării în cea a reciclării”, a subliniat ministrul, adăugând că trecerea de la depozitarea deșeurilor în gropile de gunoi către instalațiile de reciclare poate fi făcută doar dacă cei implicați în acest proces își înțeleg responsabilitățile și le asumă în întreaga lor activitate.
Ministrul a mai afirmat că orice act normativ pe tema gestionării deșeurilor va fi de acum înainte consultat cu întreaga piață.
“Totodată, îmi doresc să ajungem cât mai repede la o formă finală a sistemului garanție returnare, singurul capabil să transforme România într-o adevărată societate a reciclării” a adăugat oficialul, care în cursul acestei săptămâni a avut o serie de întrevederii cu factorii implicați în implementarea noului sistem pentru colectarea ambalajelor din plastic, sticlă și aluminiu.