• Despre Ecointeligența
  • Politica de confidențialitate
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Contact
  • ecointeligenta.ro
  • Protecția mediului
  • Schimbări climatice
  • Energie
  • Deșeuri & reciclare
  • Autorități publice
  • Companii
  • Editorial
  • CĂUTARE
  • Zgura de furnal este folosită în România pentru a se produce ciment ”verde”

    Marian Păvălașc Marian Păvălașc -

    Liberty Galați a exportat recent 50.000 de tone de zgură granulată de furnal, un produs secundar al combinatului siderurgic care este acum utilizat și pentru a produce un ciment inovator, cu o amprentă redusă de carbon.

    Materialul utilizat este o zgură granulată de furnal, produsă în stațiile proprii specializate, prin prelucrarea zgurii lichide fierbinți. O navă încărcată cu zgură a fost trimisă recent în Franța, către un prestigios producător de ciment care folosește o tehnologie inovatoare ce combină zgura, argila și ghipsul într-un proces de producție fără cuptor și clincher.

    Astfel, se protejează mediul înconjurător deoarece nu se mai extrage calcar, nu se emit gaze în atmosferă și – într-un final – se reduce cu 80% amprenta de carbon a cimentului, explică reprezentanții combinatului.

    Procesul clasic utilizează un cuptor rotativ în care materiile prime sunt încălzite până la 1.450 de grade Celsius, care generează și clincher, un produs secundar responsabil – în mare parte – de amprenta de carbon a cimentului.

    Folosirea zgurii de furnal în industria cimentului reduce poluarea

    Liberty Galați produce anual circa jumătate de milion de tone de zguri de furnal. Zgura de furnal granulată este, mai apoi, folosită de producători de ciment din România, dar și din alte țări din Europa și Africa. Utilizarea zgurii în industria cimentului reduce utilizarea materiilor prime naturale și – implicit – amprenta de carbon.

    “Ambiția de a deveni neutri de carbon până în 2030 este deja bine cunoscută în cadrul conceptului nostru GREENSTEEL, care implică o nouă rută metalurgică (folosind reducerea directă a fierului și topirea acestuia în cuptoare cu arc electric), volume mai mari de fier vechi reciclat, precum și mai multă energie produsă intern, prin tehnologii verzi. Cu toate acestea, suntem foarte încântați că putem contribui și prin produsele secundare, cum sunt zgurile de furnal, la îmbunătățirea amprentei de carbon a cimentului”, a declarat pentru ECOINTELIGENȚA Aida Nechifor, directorul general al Liberty Galați.

    Liberty Galați este în momentul de față cel mai mare combinat siderurgic integrat din România, cu aproximativ 6.800  de angajați și o capacitate de producție actuală de circa 3 milioane de tone de oțel pe an pentru clienți din domeniul construcțiilor, naval, petrolier și gaze, precum și cel al producției de energie regenerabilă.

    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Barna Tánczos a condus delegația României la Consiliul de Mediu, care are loc la Bruxelles Klaus Iohannis: România trebuie să exploateze pădurile mult mai ecologic Populația de urși din România va fi estimată prin probe ADN. Programul, finanțat din fonduri UE

    Ultimele știri

    Câte stații de reîncărcare a automobilelor electrice sunt în România și care sunt promisiunile pentru următorii ani Care vor fi urmările dacă Ministerul Mediului va interzice centralele de apartament Autostrada Moldovei nu are autorizații de mediu