Autorități publiceȘtiri

Autostrada Moldovei nu are autorizații de mediu

Reprezentanții Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) recunosc că în acest moment, la peste un doi ani de la relansarea proiectului de investiții, Autostrada Moldovei nu are toate autorizațiile de mediu.

În cel mai bun caz, doar autorizațiile de mediu pentru construirea a două tronsoane din Autostrada Moldovei, așa cum a fost denumit drumul care va lega Ploieștiul de Suceava, ar putea fi eliberate la începutul anului 2022, așa cum au precizat reprezentanți ai Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). În rest, se înregistrează întârzieri în privința eliberării acestor autorizații fără care nu se poate deschide șantierul de realizare a autostrăzii. Lansat inițial în 2016, proiectul autostrăzii care se lege Capitala de orașele importante Moldova a fost relansat în 2019, când s-au început studiile legate de acest proiect.

Unde nu sunt autorizații de mediu

Pentru a realiza autostrada care va lega practic Bucureștiul (via Ploiești) de vama Siret din Suceava, CNAIR a împărțit proiectul de investiții în mai multe tronsoane. „Procedurile pentru obținerea acordului de mediu se apropie de final pentru tronsoanele Buzău – Focșani, Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani din Autostrada Moldovei (A7), a anunțat miercuri Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Pe de altă parte, pe tronsoanele Pașcani – Suceava și Suceava – Siret sunt aplicate penalități de întârziere”, au mai precizat reprezentanții companiei de stat.

  • Tronsonul Buzău – Focșani (83,07 km)

Avizul de Gospodărire a Apelor se află în faza finală de obținere, iar procedura de dobândire a Acordului de Mediu este, de asemenea, aproape de final.

Asupra Proiectului Tehnic au fost de asemenea emise observații tehnice, care au fost integrate în cadrul documentației, iar varianta finală a Proiectului tehnic va fi înaintată către CNAIR după avizarea Studiului de Fezabilitate împreună cu documentația necesară demarării procedurii de achiziție publică pentru faza de execuție lucrări.

  • Tronsonul Focșani – Bacău (96,05 km)

Se află în curs de obținere Avizul de Gospodărire a Apelor, iar procedura pentru Acordul de Mediu a intrat deja într-o fază avansată.

  • Tronsonul Bacău – Pașcani (77,28 km)

Avizul de Gospodărire a Apelor se afla în faza finală de dobândire, iar procedura de obținere a Acordului de Mediu se apropie de final.

  • Tronsonul Pașcani – Suceava (62 de kilometri)

Au fost demarate procedurile de obținere a avizelor și acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism și, în mod simultan, a fost demarată procedura de procurare a Acordului de Mediu.

  • Tronsonul Suceava – Siret (57 de kilometri)

Au fost demarate procedurile de obținere a avizelor și acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism și, de asemenea, a fost demarată procedura de obținere a Acordului de Mediu.

  • Tronsonul Ploiești Buzău (63,25 km)

În ceea ce privește tronsonul care va lega Ploieștiul (și autostrada București-Ploiești) de restul șoselei de mare viteză către Moldova, CNAIR se află la faza selecției constructorului. Restul tronsoanelor sunt încă la faza studiilor și autorizațiilor.

Compania națională a primit în total 39 de oferte la licitația pentru construirea celor trei loturi ale tronsonului Ploiești – Buzău din Autostrada Moldovei (A7). Cele mai multe, respectiv 27, provin de la companii din Turcia. Printre ofertanți se mai numără nume mari precum Strabag și WeBuild, dar și firme românești ca Bog’Art și Construcții Erbașu. În cazul acestui tronson, au fost eliberate autorizațiile de mediu.

Ploiești – Buzău este primul tronson din A7 scos la licitație pentru construcție, după ce anul trecut a fost inaugurată secțiunea de 16 kilometri de autostradă a Centurii Bacău.

Întârzieri la studiile de fezabilitate

Pe tronsoanele Pașcani-Suceava și Suceava-Siret sunt întârzieri la efectuarea lucrărilor de studii de fezabilitate.

Investigațiile geotehnice sunt în derulare, ele fiind demarate din luna septembrie 2021. Până în prezent au fost realizați aproximativ 1.000 ml din totalul de 9.256 ml propusi. „Prestatorul nu reușeste să mobilizeze în teren numărul de utilaje asumate în cadrul ofertei depuse, ritmul fiind nesatisfăcător. Au fost instituite mecanismele contractuale, iar în prezent, Prestatorul acumulează penalități de întârziere în cuantum de 0.001 % din valoarea de contract / zi de întârziere”, au precizat reprezentanții CNAIR.

Contractele în valoare însumată de peste 21 de milioane de lei au fost semnate cu asocierea Search Corporation și Egis, cu termen de finalizare iunie 2022.